Cursul de schimb a fluctuat ușor în jurul nivelului de 4,54 lei/euro în prima oră a ședinței interbancare de luni, într-o piață liniștită și cu volume de tranzacționare în media unei ședințe obișnuite, după ce în precedentele două sesiuni cotațiile au urcat cu aproximativ 1%.
La deschiderea ședinței de luni, pe piața interbancară euro a fost cotat la 4,5390 – 4,5410 lei, cu puțin sub nivelurile de la închiderea de vineri, de 4,5400 – 4,5410 lei/euro.
Ulterior, cotațiile au fluctuat ușor, cel mai redus nivel tranzacționat fiind de 4,5380 lei/euro, iar maximul de 4,5400 lei/euro.
Leul a scăzut cu aproximativ 1% de miercuri seară până vineri, traiectoria fiind influențată de declarațiile guvernatorului băncii centrale, Mugur Isărescu, după prima ședință a CA al BNR pe probleme de politică monetară.
Isărescu a afirmat miercuri că moneda națională ar trebui să scadă după reducerea dobânzii și a rezervelor minime obligatorii la lei, precizând, totodată, că se teme că un astfel de scenariu s-ar putea să nu aibă loc, deși deprecierea din ultima perioada a fost de numai 1%. Guvernatorul BNR a calificat, totodată, variații de 5% ale leului drept „normale”.
În prima parte a ședinței de vineri, pe piața interbancară rata de schimb leu/euro a urcat până la un maxim de 4,5480 lei/euro, însă apoi unele ordine de vânzare de euro au dus cotațiile spre 4,54 lei/euro.
Banca Națională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referință în creștere cu 1,57 bani, la 4,5447 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele 7 luni și foarte aproape de maximul din 2013.
O rata de schimb superioară, de 4,5535 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 7 iunie. Acest nivel reprezintă si nivelul maxim al anului precedent.
Rata de referință leu/dolar a urcat la 3,3432 lei/dolar și a atins cel mai ridicat nivel din 18 septembrie. La data menționată, cursul a fost de 3,3504 lei/dolar.
Totodată, cursul de referință leu/franc elvețian a crescut de la 3,6616 lei/franc la 3,6822 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile practicate luni dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi sunt de 0,75% – 1,25% pe an, față de 0,57% – 1,08% pe an în ședința precedentă.
Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată în prezent la 3,75% pe an, minim istoric.
Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale încadrează dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.